Manageri energetici pt localitati
Coordonator program postuniversitar: Dan Doru Micu

Prezentare program:

Scopul cursului: pregătirea cursanţilor în domeniul managementului energetic urban și rural, in vederea atestarii managerilor energetici care asigură managementul energetic pentru localitati (cu peste 20.000 locuitori), denumiţi manageri energetici pentru localităţi (conform Regulamentului de atestare manageri, publicat in MO nr.25/13.01.2015 partea I bis, aprobat prin Decizia nr. 2794/201 din MO nr.25/13.01.2015 partea I). Specializarea Manager energetic pentru localități este prevăzută în Registrul Naţional al Calificărilor din Învăţământul Superior (R.N.C.I.S.) având codul L120220010. Ocupaţii posibile în urma absolvirii conform COR: Manager energetic pentru localități – conform obligațiilor legii 121/2014 cu completările din legea 160/2016 pentru toate localitățile din România care au peste 20.000 de locuitori.

Credite obtinute:

0

Ore curs:

20

Ore aplicatii:

68

Diploma obtinută:

În urma absolvirii acestui program se obţine un Atestat eliberat de către Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

Important! Programul propus este solicitat, susținut și promovat de către ANRE, în vederea creșterii numărului de specialiști în management energetic pentru localități.

Momentan indisponibil.

Plata taxelor se poate face la sediul Universității Tehnice de pe strada C. Daicoviciu Nr. 15 sau prin virament bancar, n contul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, contul IBAN RO 43TREZ21620F330800XXXX deschis la Banca Nationala, Trezoreria Municipiului Cluj-Napoca sau in contul Universitatii Tehnice din Cluj-Napoca, cont: IBAN: RO91RNCB0106026601550038 deschis la B.C.R. Cluj-Napoca.

Piesele dosarului

- Copie xerox după certificatul de naştere (se prezintă şi originalul în momentul înscrierii);

- Copie xerox după diploma de licenţă(se prezintă şi originalul în momentul înscrierii);

- Copie xerox după certificatul de căsătorie (unde este cazul);

- Copie xerox după Cartea de Identitate;

Inscrierea se face la sediul departamentului, intre orele 10-14

Acte de Studii
Str. Memorandumului, nr. 28
etaj I, sala 204
Tel: 0264-202 304
Tel: 0264-202 289
E-mail
acte.studii@staff.utcluj.ro
Program cu publicul
Luni-Vineri, 11 - 14

Acte necesare:

- Carte de identitate sau pasaport (in original);

- Certificat de nastere sau certificat de casatorie (pentru absolventele casatorite) original sau copie.

DECIDFR
Str. Dorobanţilor, nr. 71-73
cod 400609
Tel: 0264-430 461
Tel: 0264-401 576
E-mail
decidfr@staff.utcluj.ro
Facebook
www.facebook.com/Decidfr
înrebare:

Cine se poate înscrie?

Răspuns:

Absolventi cu diplomă ai unui program de licentă acreditat în Romania.

înrebare:

Pot sa mă înscriu dacă am obtinut diploma de licentă în străinatate?

Răspuns:

Da, cu conditia sa obtineti recunoasterea acestor studii la CNRED. Informatii despre procesul de recunoastere si echivalare a studiilor sunt disponibile la adresa www.cnred.edu.ro. Diplomele emise în UE sunt supuse unui proces de recunoastere automat.

înrebare:

Se acorda carnet de student?

Răspuns:

Carnetele de student se acorda studentilor inscrisi pe Sistemul Bologna (ciclul I, licenta -ciclul II master). Cursantii programelor postuniversitare nu beneficiaza de carnete de studenti.